Aveți așteptări diferite față de fete și băieți? Ce mesaje dați, direct sau indirect, cu privire la ce e bine să facă sau să își dorească fetele și băieții?
Iată un extras din manualul pentru cadre didactice intitulat „Egalitatea de Gen: Predarea și Integrarea în Învățământul Preuniversitar”, care explică puterea așteptărilor.
„Dacă un profesor se așteaptă ca un elev din mediul rural să aibă performanțe școlare mai slabe, îl va trata la clasă ca atare, iar acesta, în timp, e posibil chiar să aibă rezultate slabe, confirmând stereotipul inițial al profesorului. Dacă părinții, apoi dascălii le spun permanent fetelor că matematica sau fizica nu sunt domenii pentru ele, nu le încurajează să meargă la olimpiade de acest tip, multe dintre fete nici nu vor încerca să aibă performanțe în aceste zone, confirmând profețiile făcute (fetele nu sunt la fel de bune ca băieții la științe).Din contră, dacă vor fi permanent încurajate să încerce și în aceste domenii și felicitate pentru orice rezultat bun, atunci tot mai multe fete vor avea încredere în ele și vor obține performanțe.”
Stereotipurile de gen pot afecta performanțele elevilor la școală.
Stereotipurile de gen pot influența interesul elevilor față de diverse subiecte și activități.
Stereotipurile de gen pot descuraja alegerea unor cariere în domenii tradițional ocupate predominant de sexul opus.
=
EGALITATE DE GEN PRIN SCHIMBARE SOCIALĂ ȘI EDUCAȚIE.
***
Manualul pentru cadre didactice intitulat „Egalitatea de Gen: Predarea și Integrarea în Învățământul Preuniversitar” a fost realizat în cadrul proiectului „EGALIS: Egalitate de gen prin schimbare socială și educație”, derulat de CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate, în parteneriat cu Asociația Front (Feminism Romania), Societatea Cultural-științifică de Analize Feministe AnA AnA-SAF, Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului - ACTEDO , Plural Association și Asociația SEXUL vs BARZA, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund - Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.
#stereotipuri#egalitatedegen#egalitateîntrefemeișibărbați#feminism
#haide#ActiveCitizensFund#Romania#activecitizens#EEANorwayGrants