Am lansat Kitul de împrietenire cu feminismul, un material educativ destinat tinerelor și tinerilor care doresc să se familiarizeze cu ideile promovate de mișcarea de femei.
Materialul poate fi utilizat și de cadre didactice, formatori/oare și oricine își dorește să ofere o scurtă introducere în domeniul feminismului, un dicționar minimal de termeni, alături de un set de informații despre feminism și mișcările de emancipare a femeilor din România și din lume.
Exercițiile cuprinse în kit au ca scop să stimuleze gândirea critică din partea elevelor și elevilor, prin conturarea unor întrebări și a unor teme de gândire pentru cei și cele care vor să descopere ce se află, de fapt, în spatele celebrului cuvânt care începe cu „F” și care naște atâtea controverse.
Descarcă varianta online: Kit de împrietenire cu feminismul
Proiectul „EGALIS: Egalitate de gen prin schimbare socială și educație” este derulat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate, în parteneriat cu Asociația Front, Societatea Cultural Științifică de Analize Feministe AnA (AnA), Asociația Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), Asociația PLURAL și Asociația SEXUL vs BARZA, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!