Salut!
Am citit eseul „Hipster, sinecdocă. Erou al clasei de mijloc sau țap ispășitor”, de Ciprian State, apărut în 2019, în volumul „Hipsteri, bobos și clase creative”.
Istoria hipsterismului românesc poate fi privită, de fapt, ca istoria ideii de cool, așa cum zice și autorul. State explică cum în capitalism, unde ritmul schimbării social și culturale e foarte rapid, trebuie să fii la curent cu actualitatea ca să poți supraviețui în competiția de piață. Dacă ești atent și înțelegi rapid schimbările care urmează sau un trend, ești primul care câștigă profit sau capital social.
Textul ăsta m-a dat gata și m-a făcut să mă gândesc extraordinar de mult la viața mea din ultimii 18 ani, adică să zicem, de când aveam 15 ani și până acum. Analiza despre hipsteri e o oglindă dură și necesară pentru fiecare cititor din generația mea.
Una dintre temele acestui text pe care o vom explora în noua serie de 15 videoclipuri, în cadrul noului nostru proiect, EGALIS, este cum s-a dezvoltat ideea de hipster în România și cum se raportează femeile la această lume nouă.
_____________
Proiectul „EGALIS: Egalitate de gen prin schimbare socială și educație”, derulat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate, în parteneriat cu Asociația Front, Societatea Cultural Științifică de Analize Feministe AnA (AnA), Asociația Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), Asociația PLURAL și Asociația SEXUL vs BARZA, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!