Adriana Radu, Președinta Asociației Sexul versus Barza, a câștigat un nou mandat în cadrul Consiliului Economic și Social, cu sprijinul Coaliției pentru Egalitate de Gen și Coaliției Romanian Women’s Lobby.
Consiliul Economic şi Social este un organism cu rol consultativ în ceea ce privește stabilirea strategiilor şi politicilor economice şi sociale la nivel naţional şi este cheia pentru realizarea, promovarea şi dezvoltarea dialogului și a solidarității sociale. Membrii Consiliului au printre atribuții analizarea și avizarea proiectelor de hotărâri și de ordonanțe ale Guvernului și proiectele de lege care urmează să ajungă în Parlament, precum și a proiectelor de programe și strategii înainte de adoptare. Tot membrii CES sunt responsabili și de semnalarea către Guvern și Parlament a unor fenomene sociale și economice care trebuie să ajungă pe agendă pentru a fi întâmpinate de propuneri de acte normative. Nu în ultimul rând, acest Consiliu are un rol activ în analizarea stărilor conflictuale la nivel național sau în sector și propune modalități pentru a le soluționa, conduce analize și studii privind realitatea economică și socială din România și contribuie la implementarea de strategii, programe și standarde în ceea ce privește dialogul social.
Adriana reprezintă în cadrul CES interesele organizațiilor pentru drepturile femeilor și drepturile reproductive și sexuale, cu scopul de a influența politicile publice în favoarea egalității de gen ăn România, într-un context de dialog tripartit cu federații de ONG-uri, sindicate, patronate.
Scopuri mandat 2025-2028:
Continuarea contribuției la campania Angajatori pentru Respect si Pachetul legislativ cu privire la armonizarea Codului Muncii și legislației incidente la standardele OIM 190.
Continuarea contribuției la campania pentru finanțarea contracepției
Continuarea contribuției cu privire la decontarea avortului la cerere.
Clarificarea aplicării OUG 111/2010 pentru membrii Plenului CES.
Monitorizarea transpunerii Directivei nr. 1385/2024 privind combaterea VIF si VD, pentru care România are termen de transpunere 3 ani.
Continuarea consultărilor și monitorizării legislației curente cu organizațiile/coalițiile reprezentate cu privire la drepturile omului, într-o perspectivă intersecțională, cu privire la drepturile femeilor, drepturile reproductive și sexuale, violența impotriva femeilor, traficul de persoane;
Facilitarea de dialog la nivel de sindicate și patronate pentru organizațiile din organizațiile/coalițiile reprezentate;
Asigurarea respectării standardelor europene și internationale ale drepturilor omului în fiecare propunere legislativă.





