De Ziua Internațională a Igienei Menstruale, marcată anual la data de 28 Mai, Asociația Iele-Sânziene, cu susținerea Coaliției pentru Egalitate de Gen și a altor ONG-uri, cerem membrilor Parlamentului României să urgenteze procesul legislativ pentru aprobarea Proiectului de lege PL-x nr. 372/2021 privind facilitarea introducerii absorbantelor în școli, iar membrilor din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru învăţământ să se pronunțe asupra proiectului de lege amintit și să realizeze rapoartele comune necesare continuării procesului legislativ.
Ziua Internațională a Igienei Menstruale sau Menstrual Hygiene Day este o inițiativă internațională pentru conștientizarea sărăciei menstruale (period poverty), și dedicată reducerii rușinii menstruale. În România nu avem în prezent nicio lege sau politică socială care să adreseze în mod direct sărăcia menstruală sau accesibilizarea produselor de igienă menstruală.
În acest moment, proiectul de lege PL-x nr. 372/2021 se află în dezbatere la Camera Deputaților și așteaptă raportul comun de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru învăţământ. Proiectul a primit avize favorabile de la Consiliul Economic și social, Comisia pentru egalitate de șanse, Comisia pentru drepturile omului, Comisia pentru administrație publică, Comisia pentru sănătate.
Pe 26.09.2022 au fost depuse amendamentele care modifică structura proiectului de lege pentru a facilita introducerea absorbantelor gratuite în școli prin instalarea de dispensere, iar de atunci proiectul de lege este blocat în Parlament și așteaptă raportul comun al comisiilor permanente.
În realizarea raportului comun, ca membri ai Comisiilor permanente, vă rugăm să luați în considerare următoarele aspecte deosebit de importante:
Având în vedere punctele detaliate mai sus, vă solicităm așadar:
Vă reamintim că accesul la produse de igienă menstruală este o problemă a egalității de gen și de șansă, iar România este printre statele care nu au inițiat până în prezent niciun demers pentru a reduce fenomenul sărăciei menstruale, care afectează anual 1 milion de persoane în România, potrivit estimărilor. Dintre acestea, peste 350.000 sunt adolescente cu vârsta între 12 -19 ani.
Așadar, pentru a ne alinia cu viziunea internațională asupra accesului la produse de igienă menstruală ca un drept al tuturor persoanelor cu menstruație, este nevoie de angajamente și acțiuni colective din partea autorităților centrale și locale și societății civile. Pentru Ziua Igienei Menstruale, vă rugăm să împărtășiți viziunea noastră și viziunea Menstrual Hygiene Day și să deblocați proiectul de lege PL-x nr. 372/2021, a cărui aprobare ar însemna primul pas pentru facilitarea introducerii absorbantelor gratuite în toate școlile din România.
—
Scrisoarea este inițiată de Asociația Iele-Sânziene și este semnată de peste 30 de organizații și grupuri informale din România și susținută de cele 15 organizații din Coaliția pentru Egalitate de Gen din România.
Semnatari ai scrisorii deschise:
Asociația Iele-Sânziene
Asociația Pe Stop
Asociația Casa Naturii
Asociația Incluziune pe Bune
Asociația pentru Sănătate Relațională Reconectat
Asociatia A.R.T. Fusion
Girl Up România
Asociația Room 2046 (F-SIDES)
Asociația Reality Check
Asociația Necuvinte
Fundația Friends For Friends
Asociația T.E.T.Alexandria
Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen - A.L.E.G.
Asociația FRONT
Asociația Societatea Studenților în Medicină din București
Asociația MozaiQ LGBT
Asociația ANAIS
Asociația Lindenfeld (Ajungem Mari)
Asociația E-Romnja (Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome)
Societatea de Analize Feministe AnA
Asociația SEXUL vs BARZA
Asociația Romanian Women’s Lobby
Centrul FILIA
Fundația Comunitară București
Fundatia Corona Iasi
Asociatia Unic Iasi
Asociatia Ecovas
Asociatia Orientat