Universitățile din România primesc un număr mic de plângeri privind hărțuirea sexuală, se arată într-un raport lansat de Centrul FILIA despre fenomenul hărțuirii sexuale în universități și modul în care aceste instituții de învățământ au gestionat cazurile de hărțuire sexuală în ultimii 5 ani.
Raportul cuprinde o analiză a tuturor codurilor de etică ale universităților publice și private din România, o secțiune privind situația statistică a cazurilor înregistrate în ultimii 5 ani universitari și modul în care au fost soluționate, precum și o analiză a rapoartelor de evaluare instituțională ARACIS.
Din 52 de universități publice din România analizate, 44 au înregistrat sesizări în 5 ani, dintre care doar 15 privind hărțuirea sexuală, 22 privind discriminarea și 7 privind situații care nu sunt clar încadrate la discriminare sau hărțuire. Cazurile de hărțuire sesizate au avut în proporție de 93% autori bărbați.
În timp ce termenul „discriminare” este de obicei menționat în codurile de etică ale Universităților, „hărțuirea sexuală” este menționată de mai puțin de jumătate (38 din cele 85 de coduri de etică analizate). Doar 12 coduri de etică (14%) oferă o definiție pentru hărțuirea sexuală, dar majoritatea sunt definiții generale, abstracte și greu de înțeles în lipsa unor exemple. În numai 2% din codurile de etică se face mențiune la hărțuirea în mediul online.
Cel mai adesea, hărțuirea sexuală este definită în codurile de etică drept:
Se defineşte hărţuirea sexuală ca avansuri sexuale nepotrivite (inclusiv încercarea de corupere sexuală), cerere de favoruri sexuale şi alte manifestări verbale sau fizice de natură sexuală care au legătură cu condiţionarea instruirii, evaluării, angajării, promovării sau participării la activitatea universitară. Un asemenea comportament afectează prin intimidare, ostilitate, ofensă, munca oricărei persoane, performanţa sa academică, condiţiile de viaţă, mediul de desfăşurare a activităţii. (exemplu preluat din Codul de Etică al SNSPA)
Ca urmare a dezvoltării tehnologice, dar și a contextului pandemiei în care cursurile universitare s-au mutat online, formele de hărțuire sexuală au început să apară tot mai mult pe rețelele de socializare, mail-uri, aplicații de chat și orice ține de mediul online. Spre exemplu, o nouă practică apărută a fost accesarea grupurilor de Whatsapp de la diferite facultăți, specializări, grupe pentru a lua numărul studentelor fără consimțământul lor, cu scopul de a transmite insistent mesaje cu tentă sexuală, iar în unele cazuri trimiterea de poze intime. Acestea sunt forme mai noi de hărțuire, pe care universitățile eșuează să le reglementeze în codurile de etică. Doar 3 din cele 85 de coduri (3.52%) menționează hărțuirea generală online, dar și mai rău, doar 2.35% menționează hărțuirea sexuală online.
În doar 6 coduri de etică este semnalată existența unei persoane specializate care să sprijine persoana hărțuită în depunerea unei sesizări. Un singur cod de etică din cele 85 analizate menționează pașii necesari pentru o sesizare în cazul unei fapte de hărțuire sexuală și nu există niciun exemplu de sesizare pentru cazurile de hărțuire sexuală.
Pașii necesari în depunerea unei sesizări sau procedura urmărită de către Comisia de Etică ulterior depunerii sesizării sunt neclare și greu de înțeles și din răspunsurile universităților. Așadar, putem observa un tipar de minimizare (a importanței) informării privind resursele disponibile pentru semnalarea hărțuirii și a discriminării.
Mai mult decât atât, Consiliul de Etică și Management Universitar a primit în ultimii 5 ani o singură sesizare cu privire la hărțuire sexuală, trei care au vizat aspecte discriminatorii și una cu privire la egalitatea de șanse între femei și bărbați. 4 din cele 5 sesizări anterior menționate au fost respinse.
Interesul scăzut pe care universitățile îl afișează față de hărțuirea sexuală nu face decât să perpetueze raporturile inegale de putere și credibilitate dintre femei și bărbați și să contribuie pe termen lung la creșterea inegalităților de gen și la o societate patriarhală și toleranță la violență.
Implementarea unor prevederi clare privind raportarea, a unor mecanisme pentru prevenire și combatere pot descuraja aceste comportamentele de abuz și pot încuraja persoanele care trec prin situații de hărțuire sexuală să înceapă demersurile necesare pentru a sesiza respectivele fapte și a-și face dreptate.
