• Română
  • English

Pavel Șușară, acuzat de misoginie și limbaj violent la adresa femeilor, primește un premiu important de la Ministerul Culturii

noiembrie 5, 2020

Ministerul Culturii a hotărât să acorde Premiul Brătianu, în valoare de 15.000 de lei, lui Pavel Șușară, critic și istoric de artă, un bărbat care în nenumărate ocazii a avut ieșiri publice extrem de agresive la adresa femeilor ( a se vedea în imaginile de mai jos).

Pavel Șușară, istoric și critic de artă

Înainte de anunțarea rezultatelor finale, împotriva candidaturii lui Pavel Șușară a fost depusă o contestație, semnată de ONG-uri, profesori universitari, artiste și artiști, care nu a fost luată în considerare de Minister.

Premiul a fost decis în cadrul celei de-a treia sesiuni a Burselor și Premiilor Brătianu pe anul  2020, ale cărei rezultate finale au fost anunțate în data de 3 noiembrie.

De semnalat că acordarea burselor și premiilor Brătianu nu se bucură de suficientă transparență din partea Ministerului Culturii.

În anunțul de organizare a selecției nu este indicat cadrul legal în baza căruia se acordă bursele și premiile Brătianu, respectiv Ordinul de Ministru și Regulamentul-Cadru. De asemenea, nu a fost publicată grila de evaluare pentru proiectele depuse, nici componența comisiei de evaluare și nici a comisiei de soluționare a contestațiilor.

Ministerul Culturii nu a comunicat denumirile proiectelor supuse selecției și nici în ce anume constau proiectele declarate câștigătoare.

Prin urmare, în momentul de față, nu se cunoaște pentru ce a fost premiat Pavel Șușară de Ministerul Culturii, întrucât această informație nu este publică.

___________________________

Publicăm mai jos contestația depusă la Ministerul Culturii, care a primit nr. de înregistrare 2348/28.10.2020.

Către Ministerul Culturii

În atenția: Comisiei de soluționare a contestațiilor privind cea de-a treia sesiune de acordare a Burselor și Premiilor Brătianu 2020

 

CONTESTAȚIE

Subsemnata, Asociația Front (date de contact), formulăm prezenta contestație cu privire la evaluarea nominalizării lui Pavel Șușară din partea Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România, pentru acordarea premiului Brătianu, domeniul Cultură scrisă.

Ținând cont de faptul că la depunerea dosarului s-a solicitat o prezentare a persoanei propuse și a carierei, arătând meritele acesteia,

Luând în considerare evaluarea impactului/efectului social și educațional al proiectului propus pentru acordarea premiului,

Solicităm ca la reevaluarea proiectului să se țină cont de ieșirile publice ale lui Pavel Șușară, extrem de misogine, defăimătoare și incitatoare la ură la adresa femeilor, în contrast cu spiritul toleranței, al egalității între femei și bărbați și al prevenirii atitudinilor și actelor discriminatorii și de violență la adresa femeilor, inclusiv în ceea ce privește violența verbală.

Acțiunile misogine, ofensatoare și incitatoare la violență față de femei din partea lui Pavel Șușară sunt publice și nu au fost negate de autor. Se pot observa din capturile foto atașate ca anexe la prezentul document, exprimările recurente ale lui Pavel Șușară cu cuvinte precum „vacă”, „nefutută”, „proasta aia” față de femei, laolaltă cu adresări cu profund substrat misogin.

Aducem la cunoștință comisiei un episod exemplificator al violenței anti-femei din partea lui Pavel Șușară care s-a petrecut în data de 9 august 2019, atunci când acesta a postat următorul mesaj pe contul public de pe rețeaua Facebook, ca reacție la o știre cu o fată orfană violată:

„Unde sunt pizdele alea defecte, feministele lu' pește, alea care mănâncă căcat cu galeata si care caută peste tot misogini, sexisti si alti infractori ai corectitudinii politice, unde sunt activistele alea care vomită acuzații si denunțuri și care își valorifica doar eșecurile imaginarului și propriile rateuri de caracter, ca nu le-am auzit nici revoltandu-se, nici tanguindu-se, nici nu le-am vazut smulgandu-si părul de revolta si de indignare in fata acestei nemernicii, in fața violului repetat la care acei politisti criminali o supun a doua oara, prin nepasarea inumană, pe biata copila? Am văzut revoltați doar oameni normali la cap, femei si barbati, fără agende ideologice, fără isterii propagandistice, dar oameni cu dinamica sufleteasca intreaga, indignati profund si in stare de iubire și de compasiune. Unde ne sunt acum amazoanele, fiicele lui Hilary si nepoatele lui Stalin, ca nu se vede picior de luptatoare pentru dreptul profund al unui om, ala, banal, la viață si la integritate fizica si sufletească!?”

„Mamma mia, a sarit tot bordelul corectitudinii politice, s-au spart usile șantanurilor staliniste! Hai, eliberati-va frustrarile, neputințele si infirmitatea de a vă fi ratat iremediabil condiția de femeie!”

„Tuturor nonexistentelor, tuturor eșecurilor care s-au gasit sa-si verse dejecțiile aici, pe zidul meu, un raspuns colectiv: nu va mai străduiți, nu mai bateti din membre ca niște gandacei căzuți pe spate, ca tot nu va foloseste la nimic. Chiar dacă va vede lumea carcasa pe aici, efectul este același: zero! Ziceti merci ca v-am scos o clipă din neantul vostru iremediabil, dar acum gata, la loc comanda, adica, pe înțelesul vostru, capul la fund! Valea!”

Link: https://www.facebook.com/pavel.susara/posts/10213896711684542

Atașăm în acest sens capturile de imagine care atestă luările de poziție ale lui Pavel Șușară date ca exemplu, cu mențiunea că acestea sunt publice și pot fi verificate de oricine pe contul personal de Facebook și că ele reprezintă doar o mică parte, de exemplificare, a atitudinii extrem de problematice a persoanei lui Pavel Șușară, incompatibilă cu proiecte care se doresc a avea un efect social sau educațional benefic.

Întrucât ați solicitat ca la depunerea dosarului persoanele nominalizate să își prezinte meritele pentru acordarea premiului Brătianu, considerăm necesar ca pentru evaluare să fie luate în considerare nu doar meritele, ci și aspectele negative legate de persoana nominalizată.

Premiul Brătianu acordat de Ministerul Culturii nu poate fi acordat unei persoane cu istoric de atacuri misogine și denigratoare la adresa femeilor.

Incitarea la ură împotriva unor categorii de persoane pe criterii de gen, etnie, rasă, naționalitate, dizabilitate, orientare sexuală ș.a. trebuie să fie un criteriu de descalificare în acordarea unui premiu din partea Ministerului.

Sperăm că reevaluarea candidaturii lui Pavel Șușară va ține cont de cele mai sus menționate.

Cu deosebit respect,

Asociația Front

(semnătură și ștampilă)

Semnează în sprijinul acestei contestații următoarele:

Organizații:

Asociația Art No More

Asociația Quantic

Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane

Centrul FILIA

Societatea de Analize Feministe AnA

Fundaţia pentru Harm Reduction (editura frACTalia)

Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen - A.L.E.G.

Totodată, în sprijinul contestației au semnat alte 32 de persoane fizice - profesori universitari, artiste și artiști, ale căror nume nu am cerut acordul să le publicăm, dar care au fost transmise Ministerului Culturii.

ANEXE

__________

Am primit de la Ministerul Culturii următorul răspuns la contestație:

Atributiile comisiei de contestatii se rezuma la verificarea respectarii procedurii de organizare a Sesiunii de selectie a Burselor si Premiilor Bratianu, conform Normelor metodologice.

Dorim să atragem atenția că, în conformitate cu art. 9, alin (6) din normele metodologice de acordare a Burselor și Premiilor Brătianu, comisia trebuia să facă și o evaluare în funcție de grila de evaluare a proiectului, nu numai o verificare a respectării procedurii:

(6)  Membrii comisiilor de soluționare a contestațiilor vor analiza aspectele invocate de către contestatari, coroborate cu grilele de evaluare întocmite pentru proiectele depuse de către membrii comisiilor de selecție și vor dispune cu privire la modalitatea de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea propunerilor de premiere.

Lipsa de transparență și răspunsul Ministerului la contestația depusă de ONG-uri și persoane fizice ridică reale suspiciuni față corectitudinea acordării acestui premiu.

 

Copyright (c) Coaliția pentru Egalitate de Gen