• Română
  • English
Susține-ne
Susține-ne!

Campania de promovare a staţiunii Mamaia conţine imagini sexiste şi incită la hărţuire sexuală! Mai multe ONG-uri au sesizat CNCD

Mai multe organizaţii nonguvernamentale asociate în cadrul Coaliţiei pentru Egalitate de Gen au depus o sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în care reclamă recent lansata campanie de promovare a staţiunii Mamaia – Mamaia Style întrucât conţine imagini cu caracter misogin şi incită la hărţuirea femeilor.

De asemenea, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin intermediul Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, se angajează să atragă atenţia promotorilor campaniei Mamaia Style asupra faptului că materialele folosite aduc atingere imaginii şi demnităţii femeilor din România.

„Campania Mamaia Style promovează sexismul şi un tratament injust şi degradant cu privire la femei, prin sexualizare excesivă și obiectificare, iar unul din layout-urile campaniei, cel intitulat „Bird Wathcing”, incită la hărţuire sexuală şi la alte comportamente agresive (verbale, psihice, fizice) din partea bărbaţilor faţă de femei” – se arată în sesizarea depusă la CNCD.

Organizaţiile nonguvernamentale consideră că inclusiv declaraţia primarului Radu Mazăre, cu ocazia lansării campaniei Mamaia Style reflectă caracterul sexist, incitator la hărţuire sexuală şi la alte comportamente agresive:

„Avem mai multe, ce putem regăsi în Mamaia: safari, valuri...(...) Domnişoarele trebuiesc vânate, sunt nişte gazele care trebuiesc vânate. Avem «Bird watching», pot veni spre zona Vadu oameni mai în etate să se uite cu binoclul după păsăretul de acolo sau mai tinerei să se uite şi ei după păsările de pe plajă”, a afirmat Radu Mazăre într-o declaraţie publică dată la sfârşitul lunii mai.

Organizaţiile nonguvernamentale au solicitat CNCD oprirea campaniei precum şi sancţionarea Consiliului Local Constanța, a primarului Radu Mazăre şi a Asociaţiei pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării.

La apelul Coaliţiei pentru Egalitate de Gen, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, a anunţat că va face la rândul său demersuri pentru retragerea materialelor incriminate şi se va adresa în acest sens Asociației Litoral-Delta Dunării .

Campania Mamaia Style a fost lansată în data de 13 martie în cadrul Târgului de Turism Romexpo Bucureşti. Printre elementele campaniei se regăsesc şi 5 layouturi -  „Safari", „Bird watching", „Surfing", „Snorkeling" şi „Perfect slopes. . Campania “Mamaia Style” este finanţată din taxa de promovare colectată de la hotelieri, proprietari de cluburi, terase, restaurante, magazine şi de la proprietarii de apartamente din Mamaia. Taxa de promovare a staţiunii Mamaia, obligatorie din 2013, este cuprinsă între 100 şi 4.000 de lei pe an și este utilizată în procent de 80% de către Asociația Litoral-Delta Dunării  și în procent de 20% de către Consiliul Local Constanța Mai mult decât atât, Consiliul Local al Municipiului Constanţa a aprobat folosirea gratuită a conceptului Mamaia Style, respectiv a celor 5 layout-uri pentru imprimarea pe tricouri, şepci şi alte materiale promoţionale care se vor vinde pe litoral.

Coaliţia pentru Egalitate de Gen este formată din cinci organizaţii nonguvernamentale: Centrul Parteneriat pentru Egalitate – C.P.E., Societatea de Analize Feministe Ana, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen – A.L.E.G., Asociaţia pentru Drepturile Femeilor Rome E-Romnja şi Asociaţia Front.

Website-ul Coaliției pentru Egalitate de Gen a fost actualizat în cadrul proiectului EGALIS: Egalitate de gen prin schimbare socială și educație, derulat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE), în parteneriat cu Asociația Front, Societatea Cultural Științifică de Analize Feministe AnA (AnA), Asociația Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), Asociația PLURAL și Asociația SEXUL versus BARZA, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui site nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Navigare ușoară în lumea egalității de gen

Copyright (c) Coaliția pentru Egalitate de Gen