Semnalăm apariția unui articol scris de colegele noastre de la Asociația Front - Tudorina Mihai și Carmen Radu. Articolul a fost publicat în cadrul volumului “Secolul XXI - Istorie Recentă și Futurologie” apărut la Editura Cartier în aprilie 2021. Volumul își propune să descrie și să analizeze din perspectivă social-politică evenimentele cele mai importante din ultimii 20 de ani, în încercarea de a defini tendințe, direcții structurale în care se îndreaptă lumea sau să arate continuități ale istoriei recente.
Mișcarea ultra-conservatoare care a devenit tot mai vocală împotriva egalității de gen și identității de gen nu putea să lipsească din această analiză.
Redăm principalele idei din articol, care poate fi consultat integral aici.
„Războiul împotriva ideologiei de gen“ poate fi definit drept o mișcare socială care se îndreaptă împotriva unui spectru larg de politici progresiste: drepturile sexuale și reproductive, drepturile LGBTI (căsătoriile între persoane de același sex, parteneriatele civile, adopția copiilor de către cupluri de același sex) drepturile copilului (inclusiv educația pentru egalitate de gen și educația sexuală), „genul” (violența de gen, studiile de gen) și protecția împotriva discriminării și actelor motivate de ură.
Obiective legate de drepturile omului care până nu demult găseau consens politic și păreau lansate pe un drum fără întoarcere încep să fie umbrite de mișcarea anti-gen care are loc în țări ca Franța, Germania, Italia, Croația, Lituania, Polonia, Rusia, Slovacia, Slovenia și altele.
Mobilizarea anti-gen este transnațională, însă are strategii adaptate la contextul local. Acțiunile ei se manifestă fie sub forma atacurilor asupra unei propuneri specifice de politică publică (care adresează, de exemplu, violența împotriva femeilor sau educația sexuală în școli), fie ca „o formă de profilaxie” a unor potențiale politici viitoare, de pildă în cazul căsătoriei între persoane de același sex, unde posibilele tentative de legiferare au fost înăbușite înainte de a ajunge pe masa guvernelor, așa cum au demonstrat-o referendumurile organizate în țări din Europa Centrală și de Est.
Ca strategie și model (pattern) de acțiune, s-au identificat patru căi prin care mișcarea acționează asupra politicilor de gen: 1) delegitimare discursivă; 2) obstrucționarea și reformularea cadrului legal și instituțional 3) subminarea implementării politicilor deja existente și 4) erodarea mecanismelor de consultare și control.
Mișcarea împotriva ideologiei de gen în România
România este o țară religioasă, cu probleme în a asigura egalitatea de gen și respectarea drepturilor LGBTI, în același timp în care funcțiile sociale ale statului s-au erodat continuu în ultimele decenii. Acest context o face vulnerabilă la mobilizarea anti-gen.
Identificarea principalelor acțiuni ale mișcării anti-gen în România:
Până în prezent, cea mai importantă acțiune a mișcării anti-gen în România a fost referendumul din 2018 pentru modificarea definiției familiei în Constituție. Grupurile religioase și ultra-conservatoare, sprijinite de Biserica ortodoxă și de principalele partide politice voiau reformularea articolului 48 din Constituție astfel încât „căsătoria între soți” să devină „căsătoria între un bărbat și o femeie”. Referendumul nu a fost validat din lipsă de cvorum, o victorie pentru tabăra progresistă.
Acțiunea Coaliției pentru Familie a urmărit să provoace o dezbatere națională despre valorile tradiționale, familia tradițională și amenințările actuale la adresa ei. Ea urmărea să pună în centrul atenției familia - ca instituție, și nu individul, în calitatea lui de cetățean. Proiecta o imagine idilică asupra familiei tradiționale, într-un context în care multe familii din România au fost puternic afectate de migrația masivă din ultimii ani și în care sărăcia a crescut. În loc de a identifica problemele reale care afectează familiile, ce țin în principal de politicile economice, demersul Coaliției identifica drept amenințare a familiei cuplurile de același sex. Acest lucru a fost suficient de convenabil pentru clasa politică, pentru a muta atenția de la alte teme, dar a interesat foarte puțin populația, care, în ciuda mobilizărilor grupurilor religioase s-a prezentat la vot în procent de numai 21%, invalidând referendumul.
Convenția de la Istanbul este printre puținele instrumente legale internaționale care recunoaște cauzele profunde ale violenței de gen ca având la bază relațiile de putere inegale între bărbați și femei. În textul ei, genul este văzut ca un construct social, rezultat al procesului de socializare. Acesta este factorul declanșator al criticilor, genul fiind considerat de conservatori în antiteză profundă cu „masculinitatea și feminitatea naturale“, ceea ce, consideră ei, transformă Convenția în vehiculul principal de răspândire a „ideologiei de gen“ și o amenințare la adresa „familiei tradiționale“.
Organizarea transnațională a mișcării anti-gen împotriva Convenției s-a văzut cel mai bine în martie 2018, atunci când 333 de organizații din diverse țări europene au transmis o scrisoare către Secretarul General al Consiliului Europei cerând modificări ale textului Convenției și invocând pericolul „ideologiei de gen“ . Din aceste 333 de semnături, peste 150 au venit de la organizații ultraconservatoare din România, care făceau parte din Coaliția pentru Familie și Platforma Civică Împreună. Acest număr impresionant arată că există o voce românească împotriva Convenției de la Istanbul, cu potențial să explodeze și în spațiul public românesc la un moment dat.
O etalare de forță a mișcării ultra-conservatoare s-a produs în iunie-iulie 2018, când organizațiile din Coaliția pentru Familie și Platforma Împreună, cu susținerea Bisericii Ortodoxe și a Academiei Române, au blocat parcursul spre adoptare al Strategiei Naționale de Educație Parentală.
Utilizând tactici de dezinformare și creare de panică, oponenții strategiei au invadat spațiul public cu informații trunchiate și neștiințifice pentru a forța mâna autorităților să suspende dezbaterea strategiei și să renunțe la munca de ani de zile în colaborare cu experții educaționali naționali și internaționali. În perioada respectivă, angajați din ONG-urile care lucraseră la strategie au primit injurii, blesteme și amenințări în fața sediilor asociațiilor lor și pe email.
Actorii conservatori au realizat un lobby constant și împotriva predării noțiunilor de educație sexuală în școli, rezultatul fiind că România este printre puținele țări europene în care educația obligatorie nu include acest domeniu.
În ieșirile publice, oponenții educației sexuale utilizează deseori un limbaj emoțional, persuasiv și evocativ, bazat pe informații false, prin care asociază educația sexuală a elevilor cu vizualizarea de „imagini despre sex”, pornografie, masturbare. În același timp, susțin că singurii responsabili de educația copiilor în privința sexualității sunt părinții. Argumentele științifice referitoare la problema sarcinilor la adolescente, necesitatea de cunoaștere și auto-cunoaștere, prevenția bolilor cu transmitere sexuală sau prevenția violenței și a abuzului sexual sunt intenționat omise din discursul lor.
În iulie 2020, Senatul României, cameră decizională, a votat o modificare a legii educației care interzicea în școli și universități „activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. Argumentele anti-feministe și transfobe ale inițiatorului proiectului de lege, senatorul PMP Cristian Lungu, au trecut aproape fără opoziție în dezbaterea de la Senat. Implicațiile votului au ajuns să fie cunoscute abia după ce vestea votării legii a ajuns în spațiul public și reacțiile critice au apărut din diverse direcții.
Adoptarea fără prea multă opoziție în Parlament a amendamentului la Legea Educației prin care se interzic referirile la gen în școli și universități arată, pe de o parte, lipsa unor mecanisme de alarmare la asemenea inițiative, pe de altă parte facilitatea cu care grupurile conservatoare își promovează agenda într-un timp relativ scurt.
Educația rămâne terenul predilect de luptă al mișcării anti-gen, care blochează de ani de zile reforme necesare învățământului românesc, precum predarea noțiunilor de educație sexuală și egalitate de gen. Ultraconservatorii sunt foarte vocali în a portretiza genul drept un vehicul pentru sexualizarea copiilor și acaparează spațiul public cu astfel de discuții. Însă cifrele din ultimul Barometru de Gen arată că societatea românească este pregătită pentru predarea educației sexuale în școli (trei sferturi din respondenți au răspuns afirmativ). Asumarea politică a unei astfel de reforme poate fi strategică pentru poziționarea partidelor în următorii ani, care vor fi marcați în continuare de bătăliile între forțele conservatoare și cele progresiste ale societății.”
