• Română
  • English

S-A LANSAT “COALIŢIA PENTRU EGALITATE DE GEN”

septembrie 24, 2014

Un grup de organizaţii nonguvernamentale active în domeniul drepturilor femeilor, femeilor rome, egalităţii de şanse şi nondiscriminării lansează Coaliţia pentru Egalitate de Gen în cadrul unui proiect finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, gestionate de Fondul ONG în România.

Organizaţiile iniţiatoare: CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Asociaţia Front, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen A.L.E.G, E-Romnja (Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome), Societatea de Analize Feministe AnA, au un istoric comun de colaborare în acţiuni publice pe parcursul anilor anteriori. Proiectul îşi propune să consolideze aceste colaborări într-o formulă de activitate constantă, care să crească capacitatea acestora de intervenţie şi implicare în procesul schimbărilor legislative şi de politici publice, în special în legătură cu oportunităţile de incluziune a femeilor ce aparţin unor grupuri etnice, vulnerabile sau în risc de sărăcie.

Activităţile proiectului includ organizarea Festivalului Egalităţii de Gen - două ediţii, la Bucureşti şi la Sibiu; monitorizarea subiectelor de interes pentru femei și generarea unor reacţii publice rapide la problemele identificate; formularea de propuneri de politici publice și activități pilot; iniţiative locale privind egalitatea de şanse; extinderea Coaliţiei către alte organizaţii care activează în domeniul egalităţii de gen.

La nivelul societăţii româneşti, egalitatea de gen rămâne formală şi fără urmări practice în beneficiul femeilor şi bărbaţilor. Acest proiect îşi propune să dezvolte o serie de capacităţi de lucru şi de intervenţie comună a ONG-urilor din domeniu astfel încât egalitatea de gen să ajungă tot mai substanțial pe agenda publică și să contribuie astfel la promovarea valorilor democratice și a drepturilor omului.

Copyright (c) Coaliția pentru Egalitate de Gen