Despre noi
Coaliția pentru Egalitate de Gen
Coaliția pentru Egalitate de Gen s-a înființat în anul 2014, la inițiativa a cinci organizații neguvernamentale din domeniul drepturilor femeilor (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Asociația Feminism Romania, Societatea de Analize Feministe AnA, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen și Asociația E-Romnja) care colaboraseră încă din perioada anilor 2009-2010 la organizarea de acțiuni feministe în spațiul public pe tema egalității de gen și a violenței împotriva femeilor.
În prezent, Coaliția este alcătuită din 15 organizații membre.

Misiunea Coaliției pentru Egalitate de Gen este de a crea condiţii favorabile pentru dezvoltarea şi consolidarea capacităţii organizaţiilor neguvernamentale active în domeniul egalitații de gen de a promova şi integra principiul egalității de şanse între femei şi bărbaţi în toate domeniile vieţii publice şi private.
Direcțiile strategice ale Coaliției:
- Conștientizare și advocacy pentru introducerea noțiunilor de egalitate de gen în programa școală, ca acțiune pe termen lung capabilă să prevină manifestările misogine de la nivelul societății românești;
- Conștientizare și advocacy pentru introducerea educației sexuale în școli, prin care tinerii să dobândească noțiuni elementare despre funcționarea corpurilor lor, relațiile de cuplu bazate pe respect și consimțământ, recunoașterea abuzului sexual etc.
- Watchdog pentru respectarea drepturilor femeilor din România, inclusiv reacții rapide la declarații și acțiuni discriminatorii din spațiul public la adresa femeilor;
- Promovarea parteneriatului între femei și bărbați în spațiul privat, la muncile domestice și de îngrijire;
- Contracararea inițiativelor conservatoare ce vizează restrângerea drepturilor femeilor, în special cu privire la dreptul la avort;
- Promovarea reprezentării femeilor în funcții de conducere în instituții publice și funcții politice;
În realizarea acestor direcții strategice, Coaliția a organizat activități de advocacy, de tip mese rotunde, dezbateri publice, întâlniri cu reprezentanți din administrația publică și din Parlament, scrisori deschise, petiții la CNCD, flashmob-uri și proteste. Totodată, Coaliția a realizat rapoarte și propuneri de politici publice transmise Guvernului, Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, Primăriei Capitalei și altor factori decizionali.
Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.)
Persoană de contact: Eniko Gall
contact@aleg-romania.eu

Asociaţia E-Romnja (Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome)
Persoană de contact: Carmen Gheorghe
office@e-romnja.ro

Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS)
Persoană de contact: Bianca Brisan
bianca.brisan@secs.ro

Cum să devii membru
Organizațiile nonguvernamentale care desfășoară activități în domeniul egalității de gen sau activități care combină egalitatea de gen cu alte teme legate de discriminare, nu sunt afiliate politic, și nu au fost implicate în activități desfășurate sau inițiate de organizații extremiste, sunt invitate să se alăture Coaliției pentru Egalitate de Gen.
Criteriile de acceptare a noilor membri:
- Să aibă specificat în statut sau, după caz, în strategia organizației sau alte documente oficiale, valori ce țin de drepturile omului, nondiscriminare sau promovarea egalității de gen.
- Să nu fie afiliate politic.
- Să nu fi fost implicate în activități desfășurate sau inițiate de organizații extremiste sau care prin acțiunile lor aduc atingere drepturilor femeilor, femeilor rome, drepturilor reproductive, grupurilor vulnerabile sau altor grupuri.
- Să dovedească interes pentru aspecte ce vizează egalitatea de gen, prin acțiuni sau programe implementate.
Documente necesare la aplicare:
- Copie după statut care să includă ultimele modificări
- Declarație de neafiliere politică și neimplicare în acțiuni extremiste
- Scrisoare care să reflecte proiectele, acțiunile sau inițiativele care arată interesul pentru promovarea egalității de gen
- Declarație de angajament Coaliție
Scrieți-ne!
contact@ongen.ro
Vă așteptăm alături de noi!
Știri despre Coaliție
Asociația Vulgar se alătură Coaliției pentru Egalitate de Gen
5 ianuarie 2026
Asociația Vulgar este înființată în 2024 si este primul ONG din București dedicat comunității persoanelor...
Citește mai mult »
Poziția Coaliției pentru Egalitate de Gen privind comasarea ANES-ANITP și impactul asupra egalității de gen
13 octombrie 2025
Politicile pentru egalitatea de gen trebuie să rămână în centrul reformelor instituționale Politicile pentru egalitate...
Citește mai mult »
Asociația Moașelor din România se alătură Coaliției pentru Egalitate de Gen
28 aprilie 2025
Asociația Moașelor din România (AMșR) reunește moașe dedicate și cu experiență, care luptă pentru dezvoltarea...
Citește mai mult »
Adriana Radu are un nou mandat la CES
5 decembrie 2024
Adriana Radu, Președinta Asociației Sexul versus Barza, a câștigat un nou mandat în cadrul Consiliului...
Citește mai mult »
Asociația A.R.T Fusion devine membră a Coaliției pentru Egalitate de Gen
28 februarie 2023
Asociația A.R.T. Fusion este un ONG care activează de 18 ani în domeniul educației non-formale,...
Citește mai mult »































