România se află la coada clasamentului european în ceea ce privește prezența femeilor în funcțiile de decizie politică. În timp ce în țările membre UE procentul de reprezentare a femeilor în parlamentele naționale este de 28%, în unele țări depășind chiar 40%[1], în Parlamentul României femeile reprezintă 11,5% din totalul parlamentarilor[2]. La nivel local situația este asemănătoare: femeile reprezintă 14% din consilierii județeni și 12% din primari[3].
Accesul redus al femeilor la puterea politică se traduce printr-o vizibilitate scăzută pe agenda publică a problemelor care preocupă cu precădere femeile: violența domestică, violența sexuală, persistența mentalităților patriarhale în familie și în comunitate, nerespectarea drepturilor sexuale și reproductive infrastructura insuficientă de creșe și grădinițe, absența sau deficiența serviciilor de îngrijire a bolnavilor, persoanelor cu dizabilități și persoanelor vârstnice, discriminările de gen pe piața muncii, inclusiv la salarizare, lipsa unor politici coerente de reconciliere a vieţii de familie cu cariera ș.a.
Femeile sunt peste 50% din cetățenii țării, prin urmare este nedrept ca în funcțiile de decizie politică să reprezinte mai puțin de 15%. Pentru a răspunde mai bine nevoilor cetățenelor și cetățenilor este necesar ca spațiile de decizie politică să fie mai democratice și mai incluzive şi este necesar ca interesele femeilor să ajungă pe agenda formală.
Chiar dacă în spiritul prevederilor Constituției statul român garantează egalitatea de șanse între femei şi bărbați pentru ocuparea funcțiilor şi demnităților publice, actuala componență de gen a Parlamentului și a autorităților administrației publice locale nu reflectă aumarea substanţială a acestui principiu. Mai mult, prevederile legii 202/2002, cu privire la egalitatea de șanse între femei și bărbați la luarea deciziei. Art. 22, alin. (3) au fost încălcate în mod flagrant până acum.
(3)Partidele politice au obligația să prevadă în statutele şi regulamentele interne acţiuni pozitive în favoarea sexului subreprezentat la nivel de decizie, precum şi să asigure reprezentarea echilibrată a femeilor şi bărbaților în propunerea candidaţilor la alegerile locale, generale şi pentru Parlamentul European.
Cerem astfel organelor de decizie ale partidelor politice să ofere garanţii reale cu privire la implementarea legislaţiei în vigoare şi cu privire la reprezentarea substanţială a intreselor femeilor.
ACŢIUNI PRIORITARE
Minim 30% femei pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare şi locale, pe poziţii eligibile. Cerem aşadar partidelor intrate în cursa electorală pe de o parte să respecte şi implementeze legislaţia în vigoare, pe de altă parte să dovedească ataşamentul faţă de valorile democratice prin impnerea unor măsuri care să garanteze accesul real al femeilor la poziţii de decizie. Acest lucru se poate realiza adoptarea cotelor de gen şi prin implementarea sistemului tip fermoar (o femeie, un bărbat) pentru listele de candidaţi, dar şi prin alte măsuri dezvoltate în partide cum ar fi : conslidarea organizaţilor de femei din partide şi a rolului pe care acestea îl au în luarea decizilor ; oferirea de programe de formare pentru candidatele femei pe teme legate de interesele femeilor ; oferirea de suport financiar în campanie pentru candidatele femei (pentru a atenua presiunile legate de dubla zi de muncă, dar şi decalejele de acces la resurse în funcţie de gen) ; promovarea politicii parităţii (nu mai mult de 60% bărbaţi sau femei) în toate acivităţile de partid.
Soluţii la problemele femeilor în platformele electorale intrate în competiţie în alegerile din 2016. Competiţia electorală de anul viitor trebuie să fie una care să nu mai excludă problemele cu care se confruntă cetăţenele României, de aceea platformele electorale trebuie să cuprindă soluţiile propuse de partide pentru teme cum ar fi :
- infrastructura de îngrijire deficitară (creşe, grădiniţe, dar şi serviciile pentru personele în vârstă şi persoanele cu dizablităţi);
- discriminarea multiplă cu care se confunta femeile rome, femeile cu dizabilităţi, cele cu altă orientare sexuală şi alte categorii de femei - subiect marginal, abordat strict formal în documente oficiale necesare în virtutea apartenenţei României în diverse construcţii internaţionale, dar care lipeşte aproape cu desăvârşire din aparatul conceptual al oamenilor politici români ;
- lipsa serviciilor de suport pentru victimele violenţei sexuale (în România, aproximativ 4 femei din 20 sunt victime ale unei agresiuni sexuale pe parcusul vieții.) ;
- infrastructura deficitară în ceea ce priveşte suportul pentru femeile victime ale violenţei. Serviciile oferite în prezent victimelor violenței în familie sunt insuficiente, fie că ne referim la serviciile de găzduire temporară (adăposturi), fie la cele de consiliere psihologică și juridică, asistență financiară, asistența în găsirea unui loc de muncă etc
- accesul deficitar a mijloace de contracepţie şi la servicii legate de sănătatea reproducerii generat de informaţia precară pe care tinerii o au în acest sens. Acest lucru face ca România să fie ţara cu rata cea mai mare de sarcini la minore din Uninuea Europeană, în timp ce 3 din 10 femei cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani nu folosesc nicio metodă de contracepție și doar 51% folosesc metode moderne de contracepție;
- feminizarea sărăciei – este bine cunoscut faptul că dintre săracii lumii, femeile sunt cele mai sărace. Cu toate acestea, femeile sunt considerate de documentele oficiale (vezi aici Strategia Naţională privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei) ca fiind grup vulnerabil, în cosecinţă ne confruntăm cu o slabă politizare a acestei probleme, dar şi perpetuarea mecanismelor de marginalizare şi ecluziune socială cu atât mai mult cu cât vorbim de mamele singure, femeile roma, femeile care fac parte dintr-o minoritate sexuală.
- instituţionalizarea dublei zile de muncă pentru femei generată de lipsa unor politici coerente de reconciliere a vieţii personale cu cariera. Accentul pus tot mai mult pe integrarea femeilor pe piaţa muncii, nedublat la fel de susţinut de politici substanţiale de reconciliere a vieţii de personale cu cariera, dar şi de politici de combatere a discriminărilor pe piaţa muncii, nu face altceva decât să ridice la rang de politică de stat expolatarea femeilor în familie şi în sfera publică.
- lipsa abordării integratoare a genului în dezvoltarea practicilor bugetare (gender budgeting). Politicienii trebuie să înţeleagă că bugetele nu sunt neutre şi că ele au adesea un impact foarte diferit asupra femeilor şi bărbaţilor. Atât Organizaţia Naţiunilor Unite cât şi Uniunea Europeană promovează o atentă monitorizare a modului în care se întocmesc, aprobă şi execută bugetele publice, din perspectiva de gen, pentru a asigura o balanţă echilibrată în cheltuiala publică de care beneficiază bărbaţii şi femeile. Nu putem vorbi despre egalitatea de gen fără a asigura un echilibru în ceea ce priveşte resursele.
Campanie fără discriminare. Cerem astfel partidelor, dar şi candidaţilor şi candidatelor ca în campaniile electorale să :
- nu foloseasă discursuri, imagini sau mesaje care să incite la ură în baza rasei, culorii, naționalității, etniei, afilierii la un anumit grup social, convingerilor religioase, genului, vârstei, dizabilității, orientării sexuale, identității de gen, sau oricăror alte criterii de diferențiere;
- să evite folosirea stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen cu scopul de a minimiza adversarul şi de a duce în derizoriu aspecte legate de interesele femeilor;
- să respecte demnitatea persoanelor în cadrul comunicării electorale, indiferent de rasă, culoare, naționalitate, etnie, afiliere la un anumit grup social, convingeri religioase, gen, vârstă, dizabilități, orientare sexuala, identitate de gen, sau orice alte criterii de diferențiere;
- să impună sancţiuni clare, conform statutului propriu sau altor documente relvate în acest sens (cum ar fi Carta Partidelor Europene pentru o Societate Lipsită de Rasism) împotriva candidaţilor/elor care încalcă principiile de mai sus.
