De ce susțin egalitatea de gen?
Susțin egalitatea de gen pentru că este singura soluție la problemele vechi și noi, la chestiunile private și publice, la ce ne doare și la ce ne dorim – „tot ce este personal este politic”, spunea o feministă admirabilă cândva (Carol Hanisch).
De mică îmi doream o lume corectă pentru că am crescut într-una oribil de greșită și cred că oportunitățile egale reprezintă un drept al oricărui om.
Suntem atât de diferiți dar putem celebra ce ne unește și ce ne diferențiază fără a pune etichete și a ne considera „inferiori” / „superiori”, „sexul slab / frumos”/„sexul tare”, „emoțională”/ „rațional”.
Toate cutiuțele în care suntem puși dinainte să ne naștem sunt constructe sociale ce nu-și au rostul și doar ne amărăsc, deși nu ne dăm seama.
Egalitatea de gen sau inegalitatea, mai bine spus, este ceva de care ne lovim la tot pasul. Vedem importanța egalității între femei și bărbați la țările care aplică de jure și de facto principiul: cât de dezvoltate, smart și incluzive sunt. Și îmi doresc asta și pentru România: să înțelegem conceptul, să nu ne mai temem de el și să vedem cum putem acționa pentru o societate egală. Generațiile tinere privesc și așteaptă. Și le suntem datori să facem ce este corect.
