Start proiect EGALIS: EGALITATE DE GEN PRIN SCHIMBARE SOCIALĂ ȘI EDUCAȚIE

June 15, 2021

Prin educație putem schimba mentalități învechite și construi o societate în care fetele și femeile să aibă șanse egale, respect și drepturi depline. Educația este cea mai bună cale pentru a preveni manifestarea sexismului, a discriminării și a violenței de gen.

Coaliția pentru Egalitate de Gen a început implementarea proiectului „EGALIS: egalitate de gen prin schimbare socială și educație”, în cadrul programului Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Sistemul educațional românesc are mari lacune în ceea ce privește integrarea egalității de gen, atât la nivelul programei și manualelor, cât și la nivelul formării cadrelor didactice, care rămân deseori tributare propriilor stereotipuri și clișee. Aceste lipsuri din educație se transmit mai departe în societate: Barometrul de Gen din 2018 constata persistența prejudecăților cu privire la rolurile femeilor și bărbaților în familie, la locul de muncă și în spațiul public.

Prin EGALIS vom acționa în 2 direcții principale: 

1. Educația tinerilor și formarea profesorilor sub umbrela campaniei de conștientizare „Feminismul pe înțelesul tuturor” care își propune să deconstruiască printre tineri și cadre didactice miturile și prejudecățile legate de feminism și să ofere informații despre egalitate de gen folosind instrumente diverse, atractive și moderne: videoclipuri, infografice și un joc interactiv propuse ca material educativ, implicarea lor la hackathoane WikiGap. Cadrele didactice și instituțiile publice din educație vor beneficia de un ghid și o metodologie pentru predarea egalității de gen în învățământul preuniversitar. 

2. Activități de advocacy pentru utilizarea la scară largă a instrumentelor educative create, formularea de propuneri pentru revizuirea standardului ocupațional pentru profesiile de expert egalitate de șanse și tehnician egalitate de șanse, pentru a duce egalitatea de gen mai aproape de instituții și companii, monitorizarea derapajelor sexiste de la nivelul societății și reclamarea acestora la CNCD. Proiectul include și o parte de asistență juridică și reprezentare în instanță în cazuri de discriminare de gen. 

Proiectul este derulat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE), în parteneriat cu Asociația Front, Societatea Cultural Științifică de Analize Feministe AnA (AnA), Asociația Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), Asociația PLURAL și Asociația SEXUL vs BARZA, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!