• Română
  • English
Susține-ne
Susține-ne!

Revista presei din perspectiva de gen, 20 – 26 Iunie 2016

iunie 27, 2016

Din cuprins:

- Proiect de lege: victimele ameninţărilor în familie obţin ordin de protecţie înainte ca viaţa să le fie pusă în pericol

- Mai multe ONG-uri au trimis Guvernului României o scrisoare deschisă prin care solicită punerea în practică de urgenţă a Iniţiativelor strategice, asumate în ianuarie, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

- Peste 2500 de participanţi la Bucharest Gay Pride: pacifism, diversitate şi toleranţă

- Reprezentanții a peste 115 ONG-uri și-au anunțat susținerea față de "Legea pentru inocența copilăriei", a deputatului Ninel Peia într-o conferință de presă la Parlament.

- Avocata populistă Virginia Raggi, prima femeie care câştigă primăria Romei. Semne proaste pentru premierul Renzi în perspectiva referendumului din toamnă

Pe larg: Revista presei 20-26 Iune 2016

Website-ul Coaliției pentru Egalitate de Gen a fost actualizat în cadrul proiectului EGALIS: Egalitate de gen prin schimbare socială și educație, derulat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE), în parteneriat cu Asociația Front, Societatea Cultural Științifică de Analize Feministe AnA (AnA), Asociația Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), Asociația PLURAL și Asociația SEXUL versus BARZA, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui site nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Navigare ușoară în lumea egalității de gen

Copyright (c) Coaliția pentru Egalitate de Gen