Vizibilizarea prezenţei femeilor în spaţiul urban din București

December 18, 2015

foto_int_artÎn Bucureşti, ca în orice spaţiu urban, de altfel, numirea străzilor, clădirilor publice, pieţelor, reprezintă un mecanism de expresie a autoritătii simbolice. Comemorând personalităti şi evenimente, aceste nume nu reprezintă doar simple repere spaţiale, ci consolidează şi legitimează o perspectivă ideologică integrată în viaţa cotidiană a cetăţenilor. Cât de prezente sau de absente sunt femeile în această exprimare simbolică, la nivelul Bucureştiului? De exemplu, o simplă trecere în revistă a numelor străzilor din sectorul 1 al Bucurestiului, dintr-o perspectivă sensibilă la dimensiunea de gen (realizată de către noi, în absenţa unor cercetări sau studii la care să ne putem raporta), relevă o foarte slabă reprezentare şi comemorare a personalitătilor feminine prin denumire stradală:  din cel 432 de străzi care evocă o personalitate, 401 poartă nume de bărbati si doar 31, nume de femei, nu exista nici o arteră mai importantă (şosea sau bulevard) care să poarte un nume de femeie, iar atunci când aceste nume feminine sunt utilizate, adesea femeile respective trebuie sa fie afiliate unui bărbat remarcabil, prin căsătorie sau descendenţă (Doamna Stanca, Domniţa Ancuţa), şi nu sunt reprezentative prin ele însele.


Propunerea Societății de Analize Feministe AnA: Vizibilizarea prezenţei femeilor în spaţiul urban şi promovarea unor discursuri alternative la cele dominante.

OBIECTIVE SECUNDARE:

 – realizarea, la iniţiativa autorităţilor locale şi cu finanţarea acestora (ori în parteneriat public privat şi/sau cu ministerul culturii), a unui monument închinat femeilor victime ale politicilor pronataliste din perioada 1966-1989.

 – Desemnarea unei zile oficiale de comemorare a victimelor politicii pronataliste la nivelul capitalei.

- denumirea unui bulevard/a unei pieţe/a unui parc cu numele unei personalităţi feminine semnificative pentru istoria Bucureştiului.


Premisa particulară de la care pleacă demersul este aceea că spaţiul urban are o importantă dimensiune de gen. Modul în care e gândit, planificat, construit un spaţiu urban, cine e vizibil/invizibil simbolic în acest spaţiu şi cum e vizibil, cine are monopol pe deciziile privind spaţiul urban –toate aceste aspecte spun ceva despre rolurile şi relaţiile de gen din acea societate, despre raporturile de putere dintre femei şi bărbaţi, despre mentalităţi şi despre politicile de egalitate de şanse promovate implicit şi explicit de acel spaţiu-adică de acea societate.

 Arhitectura urbană, signalectica urbană, limbajul urban, comportamentul urban acceptat, fie el verbal sau nonverbal, identitatea vizuală, organizarea unui oraş pe zone și multiple sisteme de supraveghere, sunt doar câteva dintre mecanismele prin care structura orașului post-industrial de astăzi reglementează relațiile şi interacţiunile sociale care au loc în acest spațiu şi comunică modul în care acel spaţiu se raportează la probleme legate de diversitate, incluziune,  violenţă, toleranţă, respectarea drepturilor omului. Oraşul moşteneşte un trecut – o memorie colectivă despre oamenii lui şi construieşte un viitor- un set de aspiraţii şi valori despre ce pot şi ce trebuie să facă locuitorii lui în diversitatea lor de gen, etnie, vârstă, educaţie etc. Spaţiul urban în care trăieşti este “o reprezentare a istoriei socializate” (Erhel, 2010), este o instituţie socială care defineşte şi modelează semnificativ interacţiunea dintre indivizi, te defineşte în general ca individ şi cetăţean, iar în particular ca femeie şi bărbat, tânăr sau mai în vârstă, majoritar sau minoritar.