SEXUL vs BARZA se alătură Coaliției pentru Egalitate de Gen

February 12, 2020

După o colaborare fructuoasă anii anteriori, când am susținut împreună o campanie pentru introducerea educației sexuale în școlile din România, Asociația SEXUL vs BARZA se alătură în mod formal Coaliției.

Lansat în 2013, canalul Youtube SEXUL vs BARZA este singura platformă video din România care oferă tinerilor și adolescenților informații pe teme legate de feminism, egalitate de gen, drepturi ale femeilor și drepturi reproductive, sănătate și educație sexuală comprehensivă.

Impactul SEXUL vs BARZA este dovedit în primul rând de cei 95 000 de abonați și aproape peste 10 milioane de vizionări cumulate a peste 100 de videoclipuri cu conținut educativ și cultural de pe canalul de Youtube, alături de 17 000
urmăritori pe pagina de Facebook.

Începând cu martie 2019, în parteneriat cu Salvați Copiii România, SEXUL vs BARZA oferă în mod gratuit și profesionist consiliere online, realizată de un psiholog, pentru persoanele tinere în situații de risc cu privire la sănătatea lor reproductivă și mentală.