F_M_NISM Cuvântul cu F care naște controverse. Demontăm mituri şi clișee la Festivalul Egalității de Gen!

May 6, 2015

FEG

Coaliția pentru Egalitate de Gen organizează evenimentul public „Festivalul Egalității de Gen” – a 10-a ediție, pentru prima oară în București, în cadrul ONGFest care va avea loc în zilele 8 -10 mai.

Festivalul Egalității de Gen oferă ceea ce lipsește acut în societatea românească – acţiuni educative şi de prevenire a discriminării şi violenţei, dezbateri despre raporturile inegale de putere în societate şi îndreptarea balanţei de gen prin implicarea tinerilor.

Festivalul începe vineri, 8 mai, cu o discuție despre agenda feministă din ultimii ani, la care participanții vor afla despre inițiative, evenimente și evoluții din domeniile de acțiune ale asociațiilor pentru drepturile femeilor din România, progresele înregistrate și soluțiile pentru acele zone unde egalitatea de gen rămâne un deziderat. Atelierul intitulat F_M_NISM Cuvântul cu F care naște controverse. Demontăm mituri şi clișee la Festivalul Egalității de Gen! va avea loc vineri, 8 mai, orele 14.00 – 16.00 la Biblioteca Națională a României.

În zilele de sâmbătă, 9 mai, și duminică, 10 mai, Festivalul Egalității de Gen se mută în Parcul Herăstrău, acolo unde se vor desfășura activități inedite precum șezătoarea de tricouri feministe, biblioteca vie, atelier de auto-apărare pentru femei, „gender treasure hunt” (concurs de căutare de comori) și un atelier despre cum comunicăm drepturile femeilor, alături de activități permanente la cort: expoziții de fotografie, harta discriminărilor urbane, jocuri, teste și chestionare pe teme precum educație sexuală și feminism.

Inițiat în anul 2004 de Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G. din Sibiu, Festivalul Egalității de Gen este o campanie educativă de combatere a stereotipurilor de gen și de promovare a principiului egalității între femei și bărbați. Acesta are loc anual la Sibiu, bucurându-se de implicarea unui număr mare de tineri voluntari și de sprijinul autorităților locale.

Această ediție a Festivalului este realizată în cadrul proiectului Coaliția pentru Egalitate de Gen, din care fac parte 10 organizații non-guvernamentale: CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Societatea de Analize Feministe AnA, Asociația pentru Libertate şi Egalitate de Gen – A.L.E.G., Asociația pentru Drepturile Femeilor Rome E-Romnja, Asociația Front, Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen Filia, Asociația EMA, Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP), Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO) și Asociația Plural. Proiectul este finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

PROGRAMUL

Festivalului Egalității de Gen– ediția a X-a

București

Vineri, 8 mai 2015 – la Biblioteca Națională a României, sala Mircea Eliade

14.00 – 16.00: Atelier „F_M_NISM Cuvântul cu F care naște controverse. Demontăm mituri şi clișee la Festivalul Egalității de Gen!

 

Sâmbătă, 9 mai 2015 – în Parcul Herăstrău

Activități non-formale și dezbateri:

10.00 – 12.00: Șezătoare de tricouri feministe (activitate la cortul Coaliției – nr. 23)

12.00 – 14.00: Biblioteca vie (activitate la cortul Coaliției- nr. 23)

14.00 -16.00: Atelier „Cum comunicăm drepturile femeilor” (activitate în zona dedicată atelierelor/dezbaterilor)

16.00 – 18.00: Atelier de autoapărare pentru fete și femei

Activități permanente (la cortul nr. 23):

– Expozițiile de fotografie  „Femei celebre”, „Timpul femeilor”, „Hărțuire stradală” – Harta discriminărilor urbane

– „Cui i-e frică de feminism?”- chestionar de testare a prejudecăților

„Cum ar trebui să se întâmple educația sexuală?”- chestionar pentru tineri și părinți

–  „Dă-ne o limitare, ia o permisiune”  – joc pentru fete și băieți

– Album foto feminist – cu trecătorii care vor să se fotografieze cu mesaje feministe

Scrabble Feminist

 

Duminică, 10 mai – în Parcul Herăstrău

Activități nonformale și dezbateri:

10.00 – 12.00: Șezătoare de tricouri feministe (activitate la cortul Coaliției, nr. 23 )

12.00 – 14.00: Biblioteca vie (activitate la cortul Coaliției – nr. 23)

14.00 – 16.00: Proiecție film și dezbatere (activitate în zona dedicată atelierelor/dezbaterilor)

16.00 – 18.00: Gender treasure hunt

Activități permanente (la cortul nr. 23):

– Expozițiile de fotografie „Femei celebre”, „Timpul femeilor”, “Hărțuire stradală” – Harta discriminărilor urbane

– „Cui i-e frică de feminism?”- chestionar de testare a prejudecăților

„Cum ar trebui să se întâmple educația sexuală?”- chestionar pentru tineri și părinți

– Dă-ne o limitare, ia o permisiune” – joc pentru fete și băieți

– Album foto feminist – cu trecătorii care vor să se fotografieze cu mesaje feministe

Scrabble Feminist

Pagina event-ului: https://www.facebook.com/festivalulegalitatiidegen